Pe data de 14septembrie 2023, la sediul Ministerului Energiei, Oil Terminal S.A. și companiaIULIUS au semnat un contract de parteneriat. Astfel, un teren de 38 de hectaredeținut de Oil Terminal S.A., societate pe acțiuni din care Ministerul Energieideține 87,75%, inactiv de peste 10 ani și care a găzduit spații de depozitare aproduselor petroliere, este redat orașului ca o zonă urbană sustenabilă șiaccesibilă pentru întreaga comunitate, cu aport la dezvoltarea economică,turistică, socială și culturală a orașului Constanța. Pe lângă investițiaestimată la peste 800 milioane de euro în valorificarea terenului ca proiect ceintegrează grădini urbane, birouri, zonă de shopping și divertisment,facilități educaționale și culturale, dar și o infrastructură integrată pentrususținerea mobilității și conectivității, IULIUS va achita către Oil TerminalS.A. o taxă anuală de superficie de 2 milioane de euro, indexabilă.
„Acest parteneriat între o companie cu capital majoritar de stat și unantreprenor român serios, cu rezultate demonstrate, reprezintă cea mai mareșansă de dezvoltare pentru Constanța și Dobrogea. Obiectivul este transformareacomunității printr-un spațiu modern, atrăgător pentru oportunități economice șiturism, indiferent de sezon. Încurajăm toate companiile din portofoliulMinisterului Energiei să încheie astfel de parteneriate, într-un mod competitivși transparent și să contribuie astfel la bunăstarea românilor prin crearea delocuri de muncă și prin creșterea calității vieții”, a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.
„Acest parteneriat reprezintă materializarea unui obiectiv foarte importantdin strategia de dezvoltare pentru anii 2020 - 2025 a Oil Terminal S.A.,privind valorificarea unui teren inactiv de peste 10 ani, întrucât activitateaanterioară a devenit incompatibilă pentru a se desfășura în oraș, aproape dezone locuibile. Astfel, ne susținem implementarea proiectelor investiționaleconexe activității principale. Aveam nevoie de un partener cu viziunea șicapacitatea de a fructifica acest teren nu doar ca demers de business, ci caunul cu impact pentru comunitate. Ne bucurăm că, la invitația noastră lansatăpublic, IULIUS a fost printre companiile care au depus oferte și singura careși-a asumat ecologizarea terenului, un criteriu principal în procesul de selecție.Cunoscând experiența IULIUS, avem convingerea că orașul va câștiga un proiectcu un rol definitoriu pentru dezvoltarea Constanței, ca urmare a uneiinvestiții istorice pentru regiunea de sud-est a României și nu numai”, a declarat Viorel - Sorin Ciutureanu, Directorul General Oil Terminal.
Prima etapă: ecologizarea terenului
Reintroducereaterenului în circuitul economic va fi realizată prin construirea unui proiectde regenerare și dezvoltare urbană de către IULIUS, iar acest parteneriat vacontribui la creșterea gradului de acoperire a nevoilor comunității locale șiregionale și la îmbunătățirea calității vieții, într-un mod sustenabil șiresponsabil. Ca primă etapă a asocierii, IULIUS și-a asumat stingereaobligațiilor de mediu cu privire la teren și ecologizarea acestuia, un obiectivprioritar al Oil Terminal S.A., care a fost și un criteriu definitoriu îndemersul de selecție al partenerului pentru valorificarea acelui activ.Ecologizarea terenului a reprezentat o preocupare a companiei pentru un timpîndelungat, însă Oil Terminal S.A. nu a dispus de fonduri proprii disponibilepentru realizarea lucrărilor necesare.
„Constanța este noua noastră destinație, oraș cu un potențial major decreștere și capital uman valoros. Obiectivul nostru este unul ferm, acela de aoferi comunității locale un proiect deschis și util tuturor, cu grădini urbaneși funcțiuni de relaxare, divertisment și culturale, dar și un hub deoportunități de dezvoltare, prin care vor fi create numeroase locuri de muncă.Credem cu tărie în potențialul Constanței și avem expertiza și resurselenecesare pentru a realiza un proiect care să susțină orașul portuar săcapitalizeze pe toate atuurile sale și să devină unul dintre centrele regionaleputernice economic. Vom face acest lucru alături de comunitatea locală,înțelegând în profunzime nevoile și așteptările locuitorilor, așa cum am făcutși în cazul celorlalte proiecte de regenerare urbană de la Iași, Timișoara șiCluj-Napoca”, a declarat Iulian Dascălu,Președintele companiei IULIUS.
Proiect mixed-use cu parc, grădină botanică, pol de business și concepte dedivertisment
Proiectul vafi dezvoltat după conceptul de oraș în oraș, iar aici oamenii vor avea acces latoate facilitățile de care au nevoie pentru un stil de viață urban sustenabil.Demersul va integra o grădină botanică și parc cu funcțiuni de relaxare, sportși entertainment în aer liber, dar și o componentă de birouri, astfel încât săse creeze oportunități investiționale și să susțină retenția tinerelor talentelocale și dezvoltarea centrului universitar. Va fi și o destinație pentrushopping și recreere, cu noi concepte de retail și entertainment, fresh marketcu producători și antreprenori locali, restaurante, bistrouri și cafeneletematice, dar și funcțiuni culturale și de divertisment, care să asigureposibilități de petrecere a timpului liber într-o manieră calitativă tot timpulanului.
Oil TerminalS.A. este o companie petrolieră cu o tradiție de peste 125 de ani, cu o pozițiestrategică în zona Mării Negre, fiind cel mai mare operator de produse pe mare,cu rezultate ce reflectă performanța. Asocierea cu IULIUS se încadrează înstrategia de dezvoltare durabilă a companiei, prin valorificarea activelorneutilizate, în degradare și consumatoare de resurse, în vederea modernizăriiactivelor existente și dezvoltării de noi capacități de depozitare. Totodată,prin diversificarea activității, Oil Terminal S.A. dorește să contribuie și larealizarea unei investiții majore în Constanța, care să conducă la crearea denoi locuri de muncă, la activități de susținere economică, o îmbunătățire acalității vieții și nivelului de trai, atractivitatea turistică a orașului șidezvoltarea de funcțiuni sociale.
IULIUS are 25de ani de experiență în real estate și expertiză în dezvoltarea unor proiectede regenerare urbană de anvergură în Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava,care includ retail, office, entertainment și parcuri ample. Investițiile IULIUSau condus la dezvoltarea orașelor ca destinații de business pentru companiiinternaționale și atracții turistice, crearea a 35.000 de locuri de muncă,realizarea unor grădini de mari dimensiuni cu facilități pentru petrecereatimpului liber, implementarea unor strategii de sustenabilitate integrate, princonstrucții verzi și operare responsabilă, dar și asigurarea de infrastructurăpentru conectivitate și mobilitate.
***
CompaniaIULIUS este dezvoltator și operator real estate specializat în proiectemixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de aniîn real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara,Cluj-Napoca și Suceava.
Portofoliulsău cuprinde peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use deregenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională deshopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiecteleFamily Market din Iași (Miroslava și Bucium). Proiectele sunt lidere de piațăla nivel regional și înregistrează anual peste 70 de milioane de vizite.
În doar zeceani, compania IULIUS s-a impus drept unul dintre cei mai activi dezvoltatori șioperatori de spații office clasa A, construind, sub brandul național UnitedBusiness Center, poluri regionale de business și comunități creativemultinaționale în trei centre universitare importante ale României – Iași,Timișoara și Cluj-Napoca. În total, 15 clădiri verzi, cu o suprafață totală depeste 242.000 mp, în care sunt prezente peste 130 de sedii de companii și undelucrează peste 25.000 de angajați.
ProiecteleIULIUS sunt concepte sustenabile, care integrează grădini ample, aducând naturaîn mijlocul orașelor, între oameni. www.iuliuscompany.ro